Cum intrăm din parenting conștient direct în condiționarea școlară?

Pardon, de fapt nu intrăm. Ni se reactivează.

În imagine Ana și S., prietena ei. La joacă liberă, nestructurată, auto-dirijată. În etapa asta, e tot ce are nevoie un copil de șapte ani.

E ca un uriaș adormit, lăsat în stare latentă, care se trezește când copilul ajunge la vârsta școlară. Uităm de “atașament”, de “autenticitate” și de “agenția copilului” ca ființă umană.

Nevoile profunde, pe care le onoram în primii ani, ajung să fie reprimate. Acestea sunt înlocuite de presiunile și condiționările școlii. Începem să ne dorim ca cei mici să nu fie “leneși”, ci să fie “împinși de la spate”, “impulsionați” și sancționați când refuză să “învețe”, ca să “facă față lumii reale”.

Odată intrați în mașinăria sistemului, nevoile copiilor noștri ajung să pălească în fața fața monstruozității condiționării școlare.

Nu sunt cuvinte grele, ci doar atât de grea e condiționarea asta. Apasă pe umerii noștri atât de greu, fără să ne dăm seama, și o transmitem mai departe copiilor noștri. Nu doar pentru că suntem obligați să-i trimitem în acest sistem, dar și pentru că, de multe ori, devenim complici la oprimare și suprimare prin faptul că acceptăm, validăm și chiar glorificăm sistemul de școlarizare.

Am colectat atât de multe mituri de la părinți despre școală - educație - învățare, încât n-o să-mi ajungă toată viața să le demontez.

“Instrucția școlară” la care aderă mulți părinți e ca antibioticul pe care îl administrăm la virozele cu muci. Viroza trece tot în două săptămâni, dar răul cauzat de antibiotic nu.

Ni se încâlcește mintea să auzim că al nostru copil va recunoaște literele din alfabet atunci când e pregătit. Va citi fluent atunci când e pregătit. Va recunoaște cifrele atunci când e pregătit. Va număra și va socoti atunci când e pregătit. Nu când spune școala / învățătoarea / sistemul.

Ai noștri copii le vor face pe toate atunci când vor fi pregătiți să le facă, nu atunci când impune standardizarea școlară. Nu știu dacă realizăm că sistemul ăsta de școlarizare sfidează biologia umană.

Dragă părinte de copil mic, așa cum știi deja din teoria atașamentului, din toate cărțile și cursurile de parenting pe care le-ai parcurs, totul se întâmplă atunci când copilul e developmentally ready. Asta ne-o spune și common sense-ul; ne-o spune și știința (că tot nu respirăm dacă nu e „scientifically proven” sau „evidence-based”).

Dragă părinte de copil mic, niciun copil nu are nevoie să fie „învățat”. Ci doar are nevoie de mediul și condițiile propice pentru învățare. Învățare care îi aparține doar lui, copilului. Așa cum ți-ar fi aparținut și ție acum, dacă n-ai fi fost atât de „învățat” să uiți.

Dragă părinte de copil mic, dacă radarul tău interior de bullshit îți spune că standardizarea școlară nu e pentru copilul tău, ai permission slip să-l crezi, să faci pushback cu sistemul când e cazul și să te relaxezi.

Dragă părinte de copil mic, dacă ai picat în capcana condiționării școlare, poate începi să-ți chestionezi propriile convingeri și să îți reconsideri poziționarea.

Și dragă părinte de copil mic, nu trebuie să faci asta singur. Poți veni în comunitatea Schooling Damage Control. Care nu-i doar pentru părinți de copii școlari.

Ba dimpotrivă, am în jurul meu o mână de oameni cu copii mai mici, care au înțeles că nu sistemele în care trăim ne cocoșează, ci sistemele care trăiesc în noi.

Iar damage control fix asta înseamnă, scoatem din noi sistemul ca apoi să nu-i dăm voie să-și facă casă în viețile copiilor noștri.