Cu toții, întotdeauna, putem face mai mult și mai bine.
Asta e lecția cu care încep anul nou.
Articolul de aseară, pe care l-am distribuit pe toate canalele mele de social media, ne-a adus câteva încasări și, dintr-odată, parcă am simțit că respirăm mai bine. Suma poate părea extraordinar de mică pentru unii, dar pentru noi înseamnă mult. Înseamnă o presiune care se ridică, o urgență care își mai pierde din urgență.
Cineva s-a abonat la Substack și a ales să plătească un abonament premium de 5 euro pe lună.
Altcineva a comandat direct din shop un tocător mare.
O altă cunoștință mi-a scris în privat că dorește un tocător mic.
Astăzi, o prietenă a comandat o săpunieră din shop.
Altcineva, cu care sunt doar conectată pe LinkedIn, mi-a scris în mesaj privat că dorește să comande și ea un tocător.
Postarea mea de pe Facebook a fost preluată și distribuită de alți oameni.
Dar ce m-a răvășit cel mai tare a fost L., prietena noastră, care, la scurt timp după ce am postat, mi-a scris pe WhatsApp: „Acum plec de acasă, vă rog să ieșiți afară.” Și o văd cum scoate o sacoșă din mașină și vine spre mine, cu lacrimi în ochi. Adunase tot ce mai avea prin frigider și îi adusese și Anei 30 de lei pentru Sorcovă. Ne-am îmbrățișat strâns și am plâns un pic amândouă.
Pentru că nu e despre milă sau despre „hai să ajutăm” când cineva nu are de mâncare. E despre intimitatea, încrederea și interdependența umană pe care le-am pierdut pe drum. E despre singurătate și rușinea de suferință. Pentru că, iată, de atâtea ori se întâmplă ca și prieteni buni, cu care împarți momentele de zi cu zi, să nu știe prin ce treci. Și nu pentru că nu le pasă, nu pentru că nu ar înțelege sau nu ar sări în ajutor, ci pentru că, pur și simplu, nu avem curaj să spunem. Și asta mi se pare crunt.
Am intrat în casă și am mai plâns un pic. Pentru că, în momentele astea, când toate porțile conectării umane se deschid, înțelegi că fiecare dintre noi poate să facă mai mult și mai bine. De fapt, e musai să facă. Pentru că nu „ajutăm”, ci avem o datorie de oameni: aceea de a servi și de a oferi necondiționat.
Și de asta mi-aș dori să reușesc să transmit că acest work fundraiser nu e un demers individual sau individualist. E despre mulți alții dintre noi și, până la urmă, despre noi toți. Îmi doresc ca noi și alte familii ca noi să nu mai fie nevoite să apeleze la urgență ca să poată supraviețui, ci să ajungem să trăim vremuri în care muncim și trăim cu rost, producem și consumăm cu sens.
De asta, pentru mine, începutul acestui an nu vine cu rezoluții, ci cu o responsabilitate mult mai simplă și mai grea în același timp: să nu mai întorc privirea. Nici de la mine, nici de la ceilalți. Să nu mai prefac autosuficiență acolo unde e nevoie de sprijin. Să nu mai confund demnitatea cu tăcerea.
Cred că trăim vremuri în care ne-am antrenat excesiv să ne descurcăm singuri și prea puțin să fim împreună. Am învățat să ne ascundem nevoile, să ne fie rușine de ele, să le îngropăm sub performanță, competență sau spiritualitate. Iar prețul e uriaș: alienare, epuizare, frică.
Work fundraiser-ul ăsta nu e despre noi doi și atât. E despre un alt fel de contract între oameni. Despre a pune munca, priceperea, timpul și creația la comun, nu ca spectacol, ci ca formă de supraviețuire și de sens. Despre a primi fără umilință și a oferi fără superioritate.
Mi-ar plăcea ca, dincolo de comenzile concrete, de produsele și serviciile pe care le punem la dispoziție, să rămână ceva mai important: ideea că se poate și altfel. Că putem construi economii mici, vii, umane. Că putem să ne susținem fără să ne salvăm unii pe alții. Că putem trăi fără să ne fie rușine că avem nevoie.
Dacă anul ăsta ar avea o lecție pentru mine, ar fi asta: nu suntem meniți să ne descurcăm singuri. Și cu cât avem mai mult curaj să recunoaștem asta, cu atât devenim mai capabili să facem mai mult și mai bine. Împreună.
Pentru cei care simt să intre acum în acest schimb cu noi, rămâne deschisă posibilitatea de a comanda ce avem pe stoc la Same Roots, precum și produse realizate la comandă, în limita timpului și resurselor noastre reale. Avem cheltuieli urgente, iar fiecare zi fără încasări este, la propriu, extrem de presantă pentru noi în acest moment.
Așa cum am scris și în articolul inițial, în zilele următoare vom actualiza și completa lista de produse și servicii care pot fi achiziționate, pe măsură ce reușim să le punem în shop și să le anunțăm public. Până atunci, orice comandă concretă ne ajută direct să respirăm, să ne stabilizăm și să putem continua să muncim.